Patrick Avram

Așa cum aranjează cu grijă, eleganță și responsabilitate fiecare detaliu pe o masă de protocol (este elev în clasa a – XII-a B la profilul organizator banquting) tot așa a așezat și pe portativ fiecare cuvânt în limba franceză, oferind juriului secțiunii muzică din cadrul festivalului – concursului „Francais sur Scene” o lecție despre ce înseamnă perfecțiunea trăită cu sufletul.

„Succesul nu este niciodată un monolog, ci un dialog reușit între un elev care vrea să zboare și profesorii care îi construiesc aripile.”

Dacă Patrick a fost vocea care a cucerit scena, dincolo de lumina reflectoarelor s-au aflat artizanale acestei reușite: dăscălița de limba franceză Diana Rodean (care, cu o dăruire ce depășește granițele programei școlare, a știut să îi cultive acea finesse specifică spiritului francez, consolidându-i siguranța lingvistică și acea eleganță a dicției datorită cărora piesa a devenit „o scrisoare de dragoste” transmisă publicului) și Maria Bîrsan, profesoară de Canto Muzică Ușoară în cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Ilie Micu” Sibiu.

Vă propunem o incursiune în culisele unei victorii, prin intermediul unui interviu duet acordat în exclusivitate.

Ramona Petrișor: – Ați ales o piesă care să îi pună în valoare vocea sau povestea de viață?

Diana Rodean: – Piesa a ales-o Patrick, îndrumat de d-na prof. Maria Bîrsan de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Ilie Micu” Sibiu, cu care Patrick face ore de canto. Sigur că piesa este „pe sufletul”, dar și pentru vocea lui Patrick. Singura condiție pentru concurs era ca piesa să fie în limba franceză. „Mon amour” de Slimane este un cântec frumos și sensibil de dragoste, foarte popular, dar și dificil din punct de vedere muzical.

R.P. – Ce a primat în pregătirea elevului Patrick Avram : corectitudinea dicției în limba franceză sau încărcătura emoțională a interpretării?

D.R. – Fiind vorba despre un concurs de limba franceză, corectitudinea lingvistică este un aspect care nu poate fi neglijat, foarte important în pregătirea și jurizarea prestației artistice. În același timp, pentru a transmite emoție publicului, corectitudinea lingvistică trebuie să fie însoțită, în mod obligatoriu, de talent muzical și de tehnică vocală.

Trebuie spus faptul că Patrick este titularul unei diplome de DELF, rod al pregătirii intense și continue la limba franceză, dar a participat, de asemenea, și la numeroase alte activități dedicate limbii franceze, cu rezultate remarcabile, fiind la fel de activ și dedicat și pe partea muzicală.

R.P. – Dacă acest elev ar fi o partitură, ce gen de muzică ar fi: o șansonetă nostalgică, o arie plină de forță sau un imn al rebeliunii?

D.R. – Categoric o arie plină de forță, bucurie și entuziasm. Patrick este mereu plin de energie pozitivă, iar râsul lui pur și sincer, care îl însoțește aproape permanent și care denotă o bucurie ingenuă de viață, este extrem de contagios 🙂 Cei care îl cunosc știu despre ce vorbesc și îmi vor da dreptate 🙂

R.P. – Dacă ar fi să rezumați spiritul acestui concurs în trei cuvinte franțuzești, care ar fi acelea și de ce?

D.R. – „Francophonie” (= francofonie) pentru că acest concurs este un vector de promovare a culturii francofone și a limbii franceze.

„Motivation” (= motivație) pentru că un plus important al acestui concurs este faptul că, în mod indirect, reușește să atragă elevii către limba franceză, această cale „ocolită” fiind poate cea mai eficientă în promovarea francezei în rândul elevilor.

„Valorisation” (= valorizare) pentru că „Français sur scène” îi aduce în prim plan pe acei elevi care poate nu sunt olimpici la limba franceză, dar care, cu siguranță, aduc un plus de valoare în mediul francofon, prin talentul lor artistic și pasiunea lor pentru limba franceză.

R.P. – Participarea la „Français sur scène” a devenit o tradiție anuală. Luați premii constant. Cum vă mențineți entuziasmul și cum evitați transformarea pregătirii într-o rutină?

D.R. – Entuziasmul mi-l transmit elevii ca Patrick, sunt o norocoasă să am asemenea elevi! În zilele noastre, este adevărat că, de multe ori, profesorul trebuie să suplinească lipsa de entuziasm a liceenilor, însă elevii care participă la acest tip de concurs sunt înzestrați artistic și motivați în ceea ce fac, deci pregătirea lor devine o plăcere.

R.P. – Care este piesa muzicală (din spațiul francofon) care vă definește pe dumneavoastră în acest moment al existenței?

D.R. – „Je veux” (= vreau) de Zaz, pentru că în acest cântec, artista „vrea” „iubire, bucurie și bună dispoziție”, promovează simplitatea, autenticitatea și libertatea și critică, în schimb, materialismul.

                                                                                                                                                                                               

Ramona Petrișor – Care a fost cel mai dificil aspect al pregătirii: memorarea textului, interpretarea vocală sau prezența scenică?

Patrick Avram – Interpretarea vocală mereu, pentru mine, o să fie cea mai dificilă, dar este și cel mai important lucru pentru a transmite emoție, cu ea trebuie să “te joci” cel mai mult în muzică.

R.P. – Ce cuvânt francez ți-a dat cea mai mare bătaie de cap la pronunție?

P.A. – A fost de fapt o frază, “Je ferai tout ce que je peux”. Chiar dacă pare ușoară, pronunțam foarte diferit față de Slimane, și mă încurcam continuu. Dar, până la urmă, am reușit ca și această frază să sune bine

R.P. – De ce ai ales limba franceză pentru a te exprima artistic?

P.A. – Am ales limba franceză deoarece mă pasionează, mi se pare că artiștii francezi chiar transmit o emoție diferită, una frumoasă, una de care nu mă pot sătura; și mai e și complexitatea vocală care îmi face parcursul de a o învăța mai dificil, dar e o provocare pentru care întotdeauna am fost deschis și chiar fascinate.

R.P. – Există ideea conform căreia liceele tehnologice sunt „certate” cu limbile străine. Simți că ai dărâmat o prejudecată prin această victorie?

P.A. – Sincer să fiu, nu m-am gândit niciodată că există această “ceartă” între limbile străine și liceele tehnologice, ba chiar am învățat mai multă franceză în liceu decât în generală, iar colegii mei sunt la fel de interesați ca și mine de limbile străine. Nu plecăm acasă niciunul fără un cuvânt nou învățat la liceu, acest lucru poate fi și datorită profesorului care transformă ora în ceva chiar atractiv.

De aceea, nu simt că am dărâmat o prejudecată, pentru mine ea nu a existat, văzând interesul meu și al colegilor de la ore. Într-adevăr, lipsa de interes poate fi un factor care să pornească o astfel de idee, dar ea poate fi întâlnită la fel de bine și la un liceu teoretic.

R.P. – Dacă te-ai putea întoarce în timp cu 5 minute înainte de a urca pe scenă, ce ți-ai șopti la ureche?

P.A. – Probabil că nu mi-aș spune nimic știind cât de “mult” îmi place să vorbesc cu cineva înainte să cânt, poate că nu aș mai fi avut același rezultat dacă mi-aș fi șoptit ceva înainte.

R.P. – Ce ai vrea să scrie în „cartea de onoare” a liceului tău despre această reușită?

P.A. – Că oricine poate ajunge la reușita la care am ajuns eu, doar că poate am fost mai norocos decât restul sau am muncit mai mult pentru acea zi, muzica este foarte subiectivă, în altă zi cântând la fel aș fi putut lua mențiune sau chiar nimic (cum am și pățit la diferite concursuri), dar momentul în care ai cântat pe scena și faptul că ai fost interesat și ai avut o activitate rămâne premiul cel mare.

R.P. – Cui dedici acest premiu?

P.A. – Profesoarei mele de Franceză Diana Rodean, care mi-a deschis orizontul către o limbă a eleganței și a muzicalității, care mereu m-a ajutat când am avut o nelămurire, ba chiar își lua din timpul liber doar pentru a mă ajuta să cunosc cât mai mult și cât mai bine.

Profesoarei mele de canto Maria Bîrsan, care m-a învățat să-mi găsesc vocea.

Cât și Mamei și Bunicii (cel mai fidel public al meu) care m-au susținut mereu și care m-au învățat că prin muncă și pasiune orice vis poate să devină muzică.